Sezonul 2009 a fost cel mai prolific din cariera satmareanului Marton Szilveszter, care dupa ce a devenit la sfarsitul lunii septembrie campion est european de enduro si-a adjudecat in weekendul 10-11 octombrie si titlul national.
Dupa ce in perioada 3-4 octombrie a participat la hard enduro-ul organizat de clubul XM Raid, Marton a venit la ultima etapa din Campionatul National de Enduro pregatit sa lupte pentru titlu. Ultima etapa din acest sezon al C.N. de Enduro s-a desfasurat la Poiana Pinului, in judetul Buzau, organizatorii pregatindu-le enduristilor un traseu apreciat de Marton ca unul foarte rapid. Prin rezultatul obtinut in acest an, Marton duce mai departe traditia clubului Perpetuum Mobile - Satu Mare pentru care au concurat si Laszlo Olah si Mani Gyenes cand si-au obtinut titlurile nationale.
Marton Szilveszter (campion est european si national la clasa E1):
“Ma bucur mult ca am reusit sa obtin aceste titluri, mai ales ca in Romania la ultimile doua etape am avut prilejul sa concurez in aceeasi clasa cu Romeo Duicu (singurul roman care a termiant Dakarul din America de Sud) si Laszlo Olah (fost campion national de enduro). Imi doresc foarte mult sa repet performanta si in 2010, cand mi-am propus sa particip si la cel mai dur raliu hard enduro din lume Red Bull Romaniacs. Iar pentru acest an trebuie sa le multumesc pentru intelegere colegilor si profesorilor de la Liceul Kolcsey.








